Sfintirea centrului misionar

Tabara Tinerilor - Noiembrie 2016

Doamne ajută, dragi Părinţi,

După cum aţi auzit deja în Biserică, cu binecuvântarea Înalt prea Sfinţitului Părinte Mitropolit IOSIF, în perioada 29 octombrie – 5 noiembrie, parohia Înălţarea Sfintei Cruci din Dublin organizează o nouă tabără.

Aceasta se doreşte atât o alternativă la sărbătoarea păgână a halloweenului, cât şi un mijloc de a mai descoperi un petic de cer împreună cu copilaşii şi cu tinerii noştri.

Atelierele organizate în această tabără vor fi: pictură, comunicare, arte şi meşteşuguri, precum şi muzică. Pentru cei mari vom avea şi un program special în care câţiva credincioşi implicaţi în viaţa academică irlandeză, sau în oficii guvernamentale/europene, le vor prezenta un posibil proiect de viitor, în ceea ce priveşte alegerea căii de urmat în viaţă.

Limita de vârstă este 7-17 ani. Tinerii peste 17 ani sunt rugaţi să ne contacteze pentru a discuta posibilitatea de a veni ca şi animatori.

Program: 9,30 - 19,00 , dar exista si posibilitatea de prelungire – atât dimineaţa, cât şi seara - pentru părinţii care nu se pot încadra în acest orar şi care ne informează din timp despre aceasta.

Preţul este 145 euro. Părinţii cu probleme financiare vă rog mult să mă contactaţi, pentru a putea găsi surse de sponsorizare.

PERIOADA DE ÎNSCRIERE ESTE 14-21 octombrie. După această perioadă NU VOM MAI PUTEA asigura locuri, întrucât activităţile trebuie planificate şi organizate în timp util.

Există o limită de 45 de locuri.