St Stephen's Church, Dublin (aka Pepper Canister Church)

𝐂𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐜𝐚𝐭 𝐨𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥

𝐎𝐟𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥 𝐒𝐭𝐚𝐭𝐞𝐦𝐞𝐧𝐭

𝐂𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐜𝐚𝐭 𝐨𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥

Episcopia Ortodoxă Română a Irlandei și Islandei, împreună cu Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Dublin, anunță cu emoție, entuziasm și recunoștință că, începând de astăzi, Biserica Christ Church din Leeson Park, Dublin, devine Catedrala Episcopală a Episcopiei Ortodoxe Române a Irlandei și Islandei.

Această împlinire istorică, pe care o socotim dar al lui Dumnezeu și rod al multor rugăciuni, a fost posibilă prin sprijinul generos al Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, instituție a Guvernului României, prin contribuțiile donatorilor și prin jertfa tuturor ostenitorilor care au pus suflet, timp și resurse pentru ca visul să devină realitate.

Noua Catedrală va fi de acum înainte inima Ortodoxiei românești din Irlanda și Islanda, un loc de rugăciune, comuniune și nădejde, dar și un simbol al unității și al prezenței vii a credinței strămoșești pe aceste meleaguri.

Mulțumiri sincere se îndreaptă către Guvernul României, către toți donatorii, mari și mici, și către fiecare credincios care a sprijinit cu rugăciunea și cu fapta acest moment istoric.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate.

Proiect finanțat de #DRP

𝐎𝐟𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥 𝐒𝐭𝐚𝐭𝐞𝐦𝐞𝐧𝐭

The Romanian Orthodox Diocese of Ireland and Iceland, together with the Parish of the Exaltation of the Holy Cross in Dublin, announces with deep joy, heartfelt gratitude, and great enthusiasm that, as of today, Christ Church in Leeson Park, Dublin, becomes the Episcopal Cathedral of the Diocese.

This historic achievement, which we regard as a gift of God and the fruit of many prayers, was made possible through the generous support of the Departmentul pentru Românii de Pretutindeni – Department for Romanians Abroad, an institution of the Romanian Government, through the contributions of donors, and through the sacrifice of all those who offered their time, effort, and resources to make this dream come true.

From now on, this Cathedral will be the heart of Romanian Orthodoxy in Ireland and Iceland, a place of prayer, communion, and hope, and a symbol of unity and of the living presence of our ancestral faith in these lands.

Our sincere thanks go to the Government of Romania, to all donors, great and small, and to every faithful believer who supported this historic moment with prayer and action.

Glory be to God for all things.

Project funded by #DRP


Prima Sfânta Liturghie in 𝐂𝐚𝐭𝐞𝐝𝐫𝐚𝐥𝐚 𝐄𝐩𝐢𝐬𝐜𝐨𝐩𝐚𝐥ă / First Devine Liturgy in the new Episcopal Cathedral

Mai multe imagi de la Prima Sfânta Liturghie in 𝐂𝐚𝐭𝐞𝐝𝐫𝐚𝐥𝐚 𝐄𝐩𝐢𝐬𝐜𝐨𝐩𝐚𝐥ă / More photos from the first Devine Liturgy in the new Episcopal Cathedral…

Apel Important al Părintelui Călin Florea
Important announcement of Father Călin Florea

Iubiți credincioși,

Iubiți credincioși,

Am initiat această strângere de fonduri, „Sprijin pentru Catedrala Ortodoxă Română din Irlanda și Islanda”, pe GoFundMe și ar însemna foarte mult pentru noi dacă ați putea distribui sau dona.

Dear Friends,

Dear faithful,

I started this fundraiser, Support for the Romanian Orthodox Cathedral of
Ireland & Iceland, on GoFundMe and it would mean a lot to me if you’d be able to share or donate to it.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, Care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă cu ucenicii Tăi şi cu mare umilinţă ai spălat picioarele lor şi ale ucenicului care Te-a vândut. 

Citeste mai mult …

Apoi, luând pâine şi vin în mâinile Tale Cele Sfinte şi binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuşi Trupul şi Sângele Tău, cu care i-ai împărtăşit zicând: „Luaţi, mâncaţi şi beţi, că acestea sunt Trupul şi Sângele Meu, ca să se ierte păcatele voastre”. Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălţat la cer şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărăţesti împreună cu El în veci, ca Unul-Născut Fiul Său preaiubit. Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre ale tuturor, ale celor vii şi ale celor răposaţi.
Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinţi ca să-mi plâng păcatele. Darul Tau cel curăţitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele şi să curăţească inima şi sufletul meu, ca aşa, cu vrednicie, cu curăţie şi cu umilinţă să mă împărtăşesc cu Sfintele Tale Taine, acum şi în timpul morţii mele, iar în ora despărţirii mele, cu bucurie să se suie sufletul meu la Tine, fără de nicio frică, întrebare sau împiedicare să trec vămile văzduhului, intrând în mărirea Ta cea cerească. Ajută-mi, Doamne, să Te măresc în veci, să mă închin Numelui Tău Celui Sfânt. Amin.

𝐂𝐚𝐭𝐞𝐝𝐫𝐚𝐥𝐚 𝐄𝐩𝐢𝐬𝐜𝐨𝐩𝐚𝐥ă 𝐋𝐞𝐞𝐬𝐨𝐧 𝐏𝐚𝐫𝐤
Leeson Park Episcopal Cathedral

Centrul Eparhial – Long Mile Road
Diocesan Centre – Long Mile Road

pe canalele de You Tube

𝐂𝐚𝐭𝐞𝐝𝐫𝐚𝐥𝐚 𝐄𝐩𝐢𝐬𝐜𝐨𝐩𝐚𝐥ă 𝐋𝐞𝐞𝐬𝐨𝐧 𝐏𝐚𝐫𝐤
Leeson park Episcopal Cathedral

Centrul Misionar
Missionary Centre