Strugurii din vie

Fericitul Augustin are o frumoasă parabolă cu privire la acceptarea şi suferirea răului. El aseamănă viaţa credincioşilor cu strugurii din vie. Pe coarda viei, ciorchinele nu suferă nici o presiune, dar nici nu dă mustul care îl conţine. Dus la cramă şi strivit în teasc, strugurelui i se face o silnicie, un rău, însă numai pentru o scurtă vreme.

Durerea presiunii aduce preţioasa roadă a vinului care înveseleşte inima omului. Dacă strugurele se teme de teasc, este în primejdie să putrezească pe coardă sau să fie înghiţit de păsări.

Asta este viaţa credincioşilor: ei sunt ca nişte struguri în via Domnului. Dacă în viaţa lor nu îndură nici un necaz, îi pândeşte primejdia ca sufletele lor să fie sterpe, amăgite de ispitele lumii şi înghiţite de iad. Furtunile, suferinţele, nedreptăţile sunt “teascul” binecuvântat, un instrument care doare, însă un mijloc prin care din inimile predate lui Dumnezeu ţâşneşte vinul mântuirii. (Irineu Pop Bistriteanul)