Sa dam importanta zilei in care traim

Să dăm importanţă zilei în care trăim, căci aceasta e în puterea noastră. Să trăim în aşa fel ziua de azi, încât să fie desăvârşită. Să ne trăim ziua în aşa fel, încât să fim învredniciţi ca ziua să ne fie fără de păcat.
Să ne adresăm nişte întrebări, mai ales la sfârşitul zilei: dacă a fost cineva mai fericit că ne-a întâlnit în ziua care a trecut, dacă îşi aminteşte cineva că i-am vorbit cu bunătate, dacă l-am salutat cu căldură pe omul pe care l-am întâlnit, dacă nu cumva am fost egoişti, dacă am ajutat pe cineva din cei care au avut nevoie de ajutorul nostru (nu neapărat dacă am dat ceva, dar dacă am ajutat pe cineva să facă mai uşor ceea ce avea de făcut), dacă l-am încurajat pe cel care avea nevoie de o încurajare, dacă am făcut ceva folositor, dacă am lăsat în urmă gânduri bune sau supărare, dacă Dumnezeu – privind la felul cum ne-am dus viaţa în ziua de astăzi – va zice că merităm şi ziua de mâine.
Să fim cu mai multă grijă, ca omul de lângă noi să simtă că noi suntem lângă el aşa cum Dumnezeu e lângă noi.
Trebuie să urmărim să fim cum vrea Dumnezeu să fie cei ce sunt ai Lui: cu bunătate, cu înţelegere, cu îngăduinţă, cu iertare, cu iubire, cu răbdare. (Părintele Teofil Părăian)

14-Jun