Importanta cuvintelor Doamne miluieste

Era un Sfânt care locuia într-o chilie şi avea un ucenic, care era cu el. Odată, Sfântul a trebuit să plece undeva. Şi s-a dus, iar ucenicul, dacă s-a văzut singur, ce s-a gândit? Să mă duc şi eu pe la o mănăstire, să văd cum petrec călugării la mănăstirea aceea. Şi s-a dus. Şi când a ajuns la mănăstirea aceea, i-a găsit pe cei de acolo cântând aşa de frumos! Cântau şi lui i s-a pus la inimă.
Ce s-a gândit el? Să nu mai stea cu Sfântul, să vină şi el acolo, la mănăstire, că i s-o pus la inimă şi i-o plăcut tare. Şi, după ce s-a întors Sfântul din călătorie, ucenicul îi spune:
Părinte, uite care e situaţia: cât Sfinţia Voastră aţi fost plecat, eu în timpul ăla am vizitat mănăstirea cutare și să știi că noi nu ne mântuim, Părinte. Noi nu ne mântuim! Dumneata te rogi numai cu «Doamne, miluieşte-ne!», dar ei, acolo, cântă frumos, de nu se poate spune! Ce frumuseţe de cântare! Eu mă duc acolo, că eu aici, cu dumneata, nu mă mântuiesc! Părintele i-a răspuns: Du-te, mă! Şi o plecat ucenicul. După ce o plecat, Sfântul s-o pus în genunchi şi s-o rugat lui Dumnezeu şi o zis aşa: Doamne, arată-i adevărul! Arată-i, Doamne, adevărul! Şi o lucrat Dumnezeu în aşa fel, că, în momentul când ucenicul o intrat pe uşa mănăstirii, a început un cutremur de pământ. Şi-atunci, toţi călugării au lăsat cântarea, s-au pus în genunchi şi au început să se roage: Doamne, miluieşte-ne! Doamne, miluiește-ne! Doamne, miluiește-ne! Doamne, miluieşte-ne!
Şi-atunci, el s-o gândit: O, păi Sfântul la care am fost eu, aşa se ruga – «Doamne, miluieşte-mă!». Şi s-o mai gândit: Bă, dacă au lăsat cântările astea frumoase şi au zis «Doamne, miluieşte-ne!», înseamnă că e mai mare «Doamne, miluieşte-ne!» decât cântările! Şi s-o întors înapoi la Sfântul de unde a plecat şi i-a povestit toată întâmplarea. Uite ce s-a întâmplat! Înseamnă că e mai bun «Doamne, miluieşte-mă!», decât cântările pe care le cântau călugării!” (Fragment din volumul “Fiți îngăduitori cu neputințele oamenilor”, Editura Agnos)