Sfantul Ermolae; Cuviosul Ioanichie cel Nou de la Muscel

Sfantul Cuvios Ioanichie Schimonahul este unul din cei mai renumiti sihastri care s-a nevoit pe Valea Chiliilor in primele decenii ale secolului al XVII-lea. Se crede ca acesta era cu metania din Manastirea Cetatuia Negru Voda de alaturi. S-a nevoit timp de 37 ani intr-o pestera, mai jos de biserica rupestra de pe masivul Cetatuia din Valea Chiliilor. In anul 1638 a trecut la Domnul. Abia in anul 1944, sfintele sale moaste au fost descoperite de parintele Pimen Barbieru, egumenul Schitului Cetatuia Negru Voda. Din cauza regimului comunist ateu, moastele Sfantului Cuvios Ioanichie au fost reinhumate, pentru ca la inceputul anilor 1990 sa fie deshumate de parintele staret, protosinghelul Modest Ghinea. Sfantul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel a fost trecut in randul sfintilor in anul 2009.

Mai multe informatii despreSfantul Ioanichie cel Nou de la Muscel

Sfantul Ermolae a fost preot in Nicomidia in timpul imparatului Maximian (286-305). Sfantul Ermolae s-a numarat printre cei doua mii de mucenici arsi de vii din porunca imparatului. Insa, prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, Ermolae, impreuna cu alti doi preoti, Ermip si Ermocrat au scapat nevatamati din foc.

Din viata Sfantului Pantelimon aflam ca acesta trecea in fiecare zi prin fata casei lui Ermolae. Intr-o zi, Sfantul Ermolae l-a poftit in casa si i-a spus ca Hristos este singurul doctor adevarat, care a venit sa ne mantuiasca fara plata. La auzul acestor cuvinte, in Pantelimon s-a aprins dorul dupa Hristos, incat, la scurt timp, a primit botezul de la acesta.

Sfantul Ermolae a fost torturat si omorat prin decapitare impreuna cu preotii Ermip si Ermocrat.

26-Jul