PS Ignatie: „Când ne uităm înspre Hristos, primim o anumită stabilitate în viață. Când ne îndreptăm privirea spre altceva, ne clătinăm

Fiind noapte, straja a IV-a, undeva între orele 3.00 și 6.00 dimineața, adică în toiul nopții, apostolii au văzut pe Cineva la distanță. Într-un fel, ca să se încredințeze că nu e o fantasmă în depărtare, Sfântul Apostol Petru I-a cerut lui Hristos, să îl cheme spre El.

Hristos, ca Cel care cunoaște inima fiecărui om, le spune să nu le fie frică. Și L-au recunoscut, însă nu erau siguri. Și atunci Apostolul Petru îi spune: „Doamne dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe apă.” Adică „dacă Tu ești Creatorul și Stăpânul legilor universului, fă ceva ca eu să vin înspre Tine, fă un miracol”; ceea ce s-a și întâmplat.

Apostolul Petru s-a coborât din corabie și a mers pe mare, ca pe uscat. Din nefericire, el a interiorizat toată tulburarea și stihiile care erau dezlănțuite pe mare – a devenit și el un neliniștit. De ce? Atenția lui era concentrată înspre valurile mării de la picioarele lui, și nu înspre Hristos care se afla în fața lui.

Și-a mutat atenția, a fost distrat de iminența periculoasă a valurilor de sub picioarele lui, se gândea că îi este pusă în pericol viața, că poate muri. Și când a văzut că se afundă și că este înghițit de valurile mării, la ananghie, într-o situație limită, I-a spus lui Hristos: „Doamne scapă-mă, izbăvește-mă, că-mi pierd viața și mă înec!”.

Acel moment de rugăciune a fost salvator pentru el. Hristos i-a spus blând, cu gingășia caracteristică: „Puțin credinciosule” – adică „ai avut puțină credință, ai început bine, cu elan, și pe parcurs credința ta s-a diminuat, s-a instalat îndoiala în sufletul tău, cea care te-a adus în acest punct în care tu simțeai că-ți pierzi viața”. Și noi suntem tot la fel.

Avem momente în care ne uităm înspre Hristos, Îl privim, și primim o anumită stabilitate în viața noastră duhovnicească; nu suntem clătinați, nici rătăciți printre valurile ispitelor vieții. Avem o anumită siguranță în sufletul nostru, pentru că Hristos este Cel care ne conduce. Când ne îndreptăm privirea spre altceva, și nu spre Cel care este însăși statornicia noastră absolută, ne clătinăm, ne pierdem cu firea și simțim că se apropie și că suntem înghițiți de pericol.

Acest pasaj evanghelic este un bun motiv de reflecție, că și noi suntem ca o biserică, ca o corabie pe marea acestei vieți. Totul este ca noi să ne uităm la Hristos. În călătoria noastră, Hristos este Cel care ne dă starea aceasta de statornicie, mai ales când Îl primim în viața noastră, când ne împărtășim cu Trupul și cu Sângele Lui.
(Sursa – https://episcopiahusilor.ro/ps-ignatie-cand-ne-uitam-inspre-hristos-primim-o-anumita-stabilitate-viata-cand-ne-indreptam)