Sfintii sapte tineri din Efes; Sfantul Averchie, Episcopul Ierapolei

Adesea, ei sunt intalniti sub denumirea de “cei sapte adormiti”. Pestera celor Sapte Sfinti din Efes, asezata in Muntele Ohlonului, este identificata de traditia crestina cu aceea in care si-a dat sufletul Sfanta Maria Magdalena. Cum si de ce au adormit acesti sapti tineri bineplacuti lui Dumnezeu vom afla imediat.
Aceasta intamplare minunata nu este marturisita doar de Biserica Ortodoxa, ci ea apare in multe alte traditii necrestine. Astfel, legenda celor sapte tineri din Efes este prezenta si in cultura islamica, fiind consemnata in Coran (sura 18, versetele 9-26). Ea mai este intalnita si in alte sfere culturale diferite. Astfel, sunt foarte cunoscute legendele cu oameni care dorm in asteptarea unui eveniment, sau care sunt gasiti dormind, dupa o perioada foarte mare de timp. Aristotel vorbeste si el de un astfel de somn indelungat, la sarzi.

Sfintii sapte tineri din Efes sunt mijlocitori ai somnului, cei cu insomnii facand adesea rugaciuni catre acestia.

Sfintii sapte tineri din Efes – somnul de aproape 200 de ani

Dumnezeu lucreaza intotdeauna, prin sfintii Sai, pentru unitatea Bisericii si pentru randuirea celor de folos credinciosilor rugatori. Pentru a spune totul in cateva cuvinte, vom spune astfel: intr-o perioada in care invatatura despre invierea mortilor era atacata de eretici, Dumnezeu ii trezeste pe acesti sapte tineri cu viata aleasa, adormiti cu mai bine de doua sute de ani in urma. Aceasta minune are drept scop intarirea credintei oamenilor in inviere.

Cei sapte tineri au trait la jumatatea secolului al III-lea, in cetatea Efes (actuala regiune Seljuk, vestul Turciei). Sfintii tineri din Efes sunt sapte frati crestini, iubitori de Dumnezeu si mult rugatori pentru pacea lumii. Traditiile locului pastreaza mai multe variante. Astfel, fratii Maximian, Malchus, Martinian, Dionisius, Ioan, Serapion si Constantin au fost ziditi de vii intr-o grota in timpul imparatului persecutor Deciu, fiind gasiti dormind acolo dupa doua sute de ani. Ei s-ar fi trezit in anul 446 d.Hr, iar Malchus ar fi mers sa cumpere paine, platind-o cu o moneda avand chipul imparatului Deciu.

Sinaxarul marturiseste insa o istorie diferita de cea dintai, insa esential asemanatoare. Numele praznuite in data de 4 august sunt urmatoarele: Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan si Constantin. Vedem ca exista unele diferente fata de prima traditie. Tot in timpul imparatului Deciu are loc si minunea din calendar.

Imparatul Deciu, incepand prigoana impotriva crestinilor, a hotarat ca cine nu slujeste idolilor, sa fie omorat fara de mila. Astfel, Maximilian, fiul prefectului orasului, si alti sase tineri din familii bune (sau frati), care slujeau in armata, mult se intristau pentru cele se petreceau. Cand era anuntat un sacrificiu crestin public, cei sapte tineri se retrageau in biserica, pentru a se ruga. Paganii au denuntat acest obicei al lor.

Deciu, plin de manie pentru marturisirea lor crestina, le smulse centurile (semn al demnitatii soldatilor). Crezand ca isi vor schimba mintea si inima, imparatul le-a dat drumul vreo cateva zile, spre a se gandi bine la soarta lor. Sfatuindu-se bine intre ei, cei sapte tineri din Efes au mers intr-o pestera din partea de rasarit a orasului, spre a se inchina si a face rugaciune de luminarea mintii in incercarea ce urma. In aceste zile, doar Iamvlih, cel mai tanar dintre ei, iesea din cand in cand spre a cumpara hrana.

Deciu, furios pe lipsa totala a celor sapte tineri, a hotarat aducerea de urgenta a lor in oras. Tanarul Iamvlih a alergat repede la pestera si i-a anuntat pe ceilalti. Inmultind rugaciunea, in acea noapte ei au adormit lin in Domnul, purtati fiind de rugaciune. Afland de la parintii lor locul in care erau ascunsi, Deciu a ordonat soldatilor sa zideasca intrarea in pestera, ca acestia sa moara. Pentru ca faptele lor sa fie tinute minte de cei ce vor urma, doi crestini, Teodor si Rufin, au scris pe doua table de plumb viata lor si le-au pus langa pietrele ce astupau pestera.

Dupa mai bine de doua secole, in jurul anului 446, sub domnia lui Teodosie cel Tanar, o erezie ce nega invierea mortilor, separa Biserica lui Hristos. Credinciosul imparat I-a cerut insistent lui Dumnezeu in rugaciune, sa aiba grija de crestinii lui. Astfel, ascultand rugaciunile lui, Domnul a randuit minunea. Proprietarul unui teren din apropierea orasului (locul in care se afla ascunsa Pestera celor Sapte Tineri din Efes), s-a apucat sa construiasca un grajd pentru animalele sale. Scotand cateva pietre, pestera a iesit la lumina, iar impreuna cu ea, sapte tineri au pasit afara ca treziti din somn.

Iesind afara, tinerii aveau credinta tare ca Deciu ii va martiriza. Cu toate acestea nu s-au spaimantat. Ei au trimis in oras pe tanarul Iamvlih, spre a cumpara paine, mai multa ca de obicei, caci le era tare foame. Ajuns la intrarea in oras, el ramase uimit vazand semnul Sfintei Cruci la toate portile si usile. Nemaicunoscand nici orasul, el era foarte dezorientat. Cand a dat sa cumpere totusi paine, vanzatorul, vazand banii, a crezut ca acela gasise o veche comoara ingropata, caci acei bani purtau chipul unui alt imparat.

Prinzandu-l si legandu-l, aceia cautau sa afle unde este comoara, spre a o lua ei. Proconsulul, trecand prin zona, a auzit zarva si s-a oprit. De asemenea, si el a fost uimit vazand banii cei vechi si valorosi. Tanarul spunea ca ii are de la parintii sai, insa nimeni nu il credea. In cele din urma, a venit si episcopul. Cu totii au mers la pestera, sa vada daca cele marturisite de tanar nu sunt minciuni. La pestera, ei au aflat placile de plumb cu istoria sfintilor. Toti au recunoscut veridicitatea miracolului si au slavit pe Dumnezeu.

Dupa ce credinta in invierea trupurilor s-a intarit in popor, tinerii s-au asezat lin pe pamand, dandu-si sufletele in mana Domnului pana la obsteasca inviere. “Dupa cuvintele lui Nichifor Calist, cei sapte tineri au mai trait inca sapte zile, iar apoi au adormit intru Domnul in anul 434, fiind inmormantati cu mare cinste de catre intregul popor.” Imparatul a hotarat sa puna trupurile lor in sarcofage de aur, iar numele lor sfinte in calendare. Insa acestia i-au aparut in vis si i-au zis sa ii lase in pestera aceea pana la sfarsit.

In urma unor sapaturi arheologice efectuate in anii 1927-1928, a fost scoasa la iveala o catacomba crestina, datand din secolele V-VI, langa Muntele Ohlon (Muntele Pion) construita pe pestera celor sapte sfinti, dupa cum pot arata inscriptiile aflate aici. Mai devreme de acest moment, in perioada cruciadelor, oase considerate ca apartinand celor sapte au fost transportate la Marseille, fiind pana in ziua de astazi cinstite in Biserica Saint Victoire. (Teodor Danalache)

Sfantul Averchie a fost episcopul cetatii Ierapole din Frigia, in timpul domniei imparatului Antonin si a fiului sau, Marc Aureliu (161-180). Populatia acestei cetati era in majoritate pagana. In timpul unei serbari pagane, Sfantul Averchie a intrat in templu si a distrus idolii. Trei tineri dintre pagani, fiind demonizati si incercand sa-l omoare pe episcop, au cazut la pamant inaintea acestuia, iar demonii s-au departat de la ei. Vazand minunea sfantului, cinci sute de persoane au crezut in Hristos si au dorit sa primeasca Sfantul Botez.

Cu vremea, Sfantul Averchie a reusit sa aduca intreaga cetate Ierapole la dreapta credinta. Tot Sfantul Averchie i-a redat vederea mamei proconsulului provinciei, Publius. Sfantul Averchie a umblat prin orasele si satele vecine vindecand bolnavii si propovaduind cuvantul lui Dumnezeu. A predicat in Siria, Cilicia, Mesopotamia, vizitand Roma si convertind peste multi oameni la crestinism. Traditia consemneaza faptul ca Sfantul Averchie s-a invrednicit de mai multe ori de vederea lui Hristos. Din acest motiv, cat si pentru faptele sale minunate, a fost numit “intocmai cu Apostolii”. Sfantul Averchie s-a mutat la Domnul in cetatea Ierapole la o varsta inaintata.

Tot astazi facem pomenirea:

– Sfantului Kuksa din Odesa;

– Sfantului Mucenic Alexandru episcopul si Iraclie Mucenicul, Anna si Elisaveta, Teodota si Glicheria;

– Sfantului Mucenic Zaharia;

– Sfantului Ruf;

– Cuviosului Lot;