La indemnul Maicii Domnului, Leon i-a dat orbului sa bea apa dintr-un izvor, iar orbul s-a vindecat de orbirea sa.

Pentru a multumi Maicii Domnului, cand a ajuns imparat, Leon cel Mare a ridicat in apropierea izvorului o biserica unde s-au savarsit apoi multe minuni.  Aceasta Biserica, situata in vechiul cartier Vlaherne, se mai vede si astazi in Istanbul.

Sarbatoarea Izvorul Tamaduirii s-a generalizat in Biserica Ortodoxa in timpul secolelor V – VI.

In toate bisericile si manastirile ortodoxe, dupa oficierea Sfintei Liturghii, se savarseste slujba de sfintire a apei, dupa o randuiala adecvata Saptamanii Luminate.

Mentionam ca exista mai multe modalitati de a reda in icoana praznicul “Izvorul Tamaduirii”. Insa, cea mai intalnita icoana este aceea care o prezinta pe Maica Domnului cu mainile ridicate in rugaciune sau Oranta, avand in fata un potir in care sta Mantuitorul Hristos copil – Emanuel – binecuvantand cu mana dreapta.

Hristos este Izvorul datator de viata. Maica Domnului, fiind mama Sa si unita intr-un mod deosebit cu El, primeste binecuvantarile Lui, inclusiv darul vindecarii de boli si devine si ea izvor al tamaduirii.

Crestinii ortodocsi sarbatoresc in vinerea din Saptamana Luminata praznicul “Izvorul Tamaduirii”. Nu are data fixa, iar anul acesta este praznuit pe 25 aprilie. Sarbatoarea se refera la vindecarea minunata a unui orb, care si-a recapatat vederea dupa ce Maica Domnului i-a vestit lui Leon cel Mare sa-l duca sa se spele cu apa unui izvor aflat intr-o padure din apropierea Constantinopolului.  Potrivit Traditiei, Leon, pe cand era neincoronat, intalneste un batran orb in gradina din apropierea vechii cetati bizantine. Dupa ce discuta cu acesta despre Dumnezeu si Invierea Domnului, orbul ii cere sa-i dea apa si sa-l duca in cetate. Leon cauta in imprejurimi un izvor si in momentul in care constata ca nu are de unde sa-i daruiasca orbului apa, i se descopera Maica Domnului si ii spune: “Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape. Patrunde, Leone, mai adanc in padure si, luand cu maini apa tulbure, potoleste cu ea setea orbului si unge cu ea ochii lui cei intunecati”. Facand ascultare, Leon gaseste izvorul, ii potoleste setea orbului si dupa ce-l spala pe acesta pe fata, apa ii daruieste puterea sa vada.

Ca urmare a vindecarii minunate, cand Leon cel Mare ajunge imparat, zideste pe locul vindecarii o biserica in semn de recunostinta pentru ajutorul primit de la Maica Domnului.

Credinciosii care merg la biserica “Izvorul Tamaduirii” din Istanbul, care dateaza din secolul al XIX-lea, pot vedea la subsolul acesteia izvorul cu apa tamaduitoare din trecut. Izvorul este imprejmuit de un edificiu realizat in marmura alba. Apa se scurge intr-un bazin de mici dimensiuni, in care inoata cativa pesti aurii, despre care se spune ca sunt de sute de ani aceiasi la numar si marime. Potrivit unei legende, in anul 1453, cand Constantinopolul este cucerit de turci, un calugar prajea intr-o tigaie cativa pesti in apropierea izvorului. Cand i se vesteste ca turcii au pus stapanire pe Constantinopol, calugarul a spus ca nu va crede decat atunci cand pestii pe care ii prajeste vor reveni la viata. In chip minunat, pestii au sarit din tigaie in izvor si au inceput sa inoate. De la aceasta legenda avem si numele cartierului Balikli, in care se afla Manastirea “Izvorul Tamaduirii”, “balikli” insemnand in limba turca “locul unde inoata pestii”.

Crestinii stiu ca “Izvorul Tamaduirii” este o sarbatoare inchinata Maicii Domnului. Insa, avand in vedere ca ea este nedespartita de Fiul ei, ea este si o zi de praznuire a lui Hristos. Mai bine zis, in aceasta zi il sarbatorim in primul rand pe Hristos Cel Inviat, ca Izvor al vindecarilor si apoi pe Maica Domnului, ca persoana care Il poarta neincetat si tainic pe Fiul ei, devind astfel si ea izvor de tamaduire. In icoana “Izvorul Tamaduirii“, Maica Domnului este reprezentata cu mainile inaltate in forma de rugaciune, iar Hristos, ca raspuns a rugaciunilor Maicii Sale, binecuvinteaza cu ambele maini.

La sfarsitul Liturghiei care se oficiaza in aceasta zi, urmeaza slujba de sfintire a apei, dupa o randuiala speciala, pentru ca este strans legata de praznicul Invierii Domnului. Astfel, inceputul slujbei de sfintire a apei, se face cu cadirea in semnul sfintei cruci a mesei pe care este prezenta Sfanta Evanghelie si Crucea si rostirea stihurilor speciale impreuna cu cantarea troparului “Hristos a inviat”. In cadrul slujbei se canta irmoasele Canonului Invierii si Cantarea “Ziua Invierii”. Apa sfintita astazi este luata de credinciosi pentru vindecarea de bolile sufletesti si trupesti. 

Maica Domnului a daruit si poporului roman izvoare tamaduitoare. Mentionam doar cateva locuri cu ape tamaduitoare: Manastirea Ghighiu din judetul Prahova, biserica “Buna Vestire” din Braila, Manastirea Nucet – Dambovita, Manastirea Dervent, Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus, Manastirea Horaicioara din judetul Neamt, Manastirea Glavacioc din judetul Arges si Manastirea Brancoveni din judetul Olt, Manastirea Izbuc din Bihor, Manastirea “Sfanta Ana” – Rohia din judetul Maramures.

(Adrian Cocosila)

Vine in Tara Romaneasca, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brancoveanu si a Mitropolitului Antim Ivireanu, cand viata bisericeasca si culturala a Tarii Romanesti era in apogeu. Impreuna cu ucenicul sau, ieroschimonahul Mihail, si cu alti calugari, intra in obstea Manastirii Dalhauti, in apropierea orasului Focsani, unde ramane 20 de ani. Aici este hirotonit preot si la scurt timp numit staret, chiar daca nu avea inca nici 30 de ani. Sfantul Vasile aduna in jurul sau o obste de peste 40 de calugari sihastri, pe care ii deprinde cu ascultarea, smerenia, tacerea si cu rugaciunea mintii. Astfel, staretul Vasile face din obstea sa o adevarata scoala de traire isihasta.

Dupa ce infiinteaza cateva manastiri in Buzau si Vrancea, se stabileste la Manastirea Poiana Marului.

De numele Cuviosului Vasile de la Poiana Marului se leaga existenta isihasmului romanesc, adica practicarea rugaciunii mintii. Pe langa aleasa sa viata duhovniceasca-ascetica, staretul Vasile era si un bun cunoscator al scrierilor patristice si postpatristice, din care a facut anumite traduceri. Ca dascal al rugaciunii, marele staret a scris si cateva „Cuvinte“ despre paza mintii, despre rugaciune si crestere duhovniceasca, scurte introduceri la scrierile filocalice, lucrari teologice-ascetice, in limba slavona, care au ramas in manuscris.

A fost parintele duhovnicesc al viitorului staret Paisie de la Neamt, pe care l-a calugarit in anul 1750, la Athos. 

Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului a trecut la cele vesnice la 25 aprilie 1767. Datorita vietii sfinte, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in sedinta sa din 4-5 martie 2003, a hotarat ca el sa fie trecut in ceata Cuviosilor Parinti purtatori de Dumnezeu , cu data de praznuire 25 aprilie.

Troparul Sfantului Vasile de la Poiana Marului

Invatatorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu, povatuitorule al calugarilor, propovaduitorule al harului, dascalul rugaciunii mintii celei cu trezvie lucrate, Parinte Cuvioase Vasile, roaga pururea pe Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.

Acolo se intalneste cu Sfantul Apostol Petru si dupa predica lui va scrie Evanghelia care ii poarta numele. Dupa traditie, Sfantul Marcu a infiintat Biserica din Alexandria, unde a fost numit episcop. Se crede ca a murit martir in timpul sarbatorilor de Paste, fiind scos din catacomba in care savarsea Sfinta Liturghie, legat cu funii si tarat prin oras.

Sfantul Evanghelist Marcu, pomenit de Biserica noastra la 25 aprilie, este intemeietorul si ocrotitorul Patriarhiei Alexandriei. Leul, semnul distinctiv al Sfantului Marcu, se afla pe blazonul Patriarhiei pentru a arata originea apostolica a crestinismului din aceasta zona a Africii. Aceasta este una din cele cinci patriarhate antice ale Bisericii, membra a „Pentarhiei”. Ocupa locul al doilea in diptice, dupa Patriarhia Ecumenica.