Clevetirea alunga harul

Au fost odată doi monahi într-un cenobiu. Si amândoi fuseseră învredniciţi de Dumnezeu să ajungă la vederea harului lui Dumnezeu care îl lumina pe fratele său. Intr-o vineri, unul dintre ei a ieşit din mănăstire cu treburi. Si s-a întâlnit cu un monah care dis-de-dimineaţă îşi pregătise ceva de mâncare. Nu s-a putut abţine şi i-a spus: Mănânci atât de devreme şi mai ales într-o zi ca asta, de vineri?
In ziua următoare, la sinaxa obişnuită a fraţilor, la mănăstire, monahul, care rămăsese în mănăstire, se uită la dimpreună-nevoitorul său şi băgă de seamă, cu mare supărare, că acela pierduse harul lui Dumnezeu.Când s-au întâlnit mai apoi la chilie, l-a întrebat: Ce-ai făcut, frate, că n-am mai văzut, ca până acum, harul lui Dumnezeu asupra ta? Celălalt i-a răspuns: Nu-mi dau seama să fi făcut ceva rău nici cu fapta, nici cu gândul. Cel dintâi îl întrebă din nou: Poate ai spus vreun cuvânt cuiva. Atunci
celălalt şi-a amintit cele petrecute: Da, ieri l-am văzut pe unul care mânca şi l-am mustrat pentru că se apucase să mănânce aşa de devreme într-o zi de vineri! Acesta trebuie să fie păcatul meu.
Fratele meu, nevoieşte-te alături de mine două săptămâni şi roagă-te lui Dumnezeu să mă ierte. Aşa şi făcură. Iar după două săptămâni fratele văzu cum harul lui Dumnezeu s-a întors asupra fratelui său. Amândoi s-au umplut de bucurie şi au dat slavă lui Dumnezeu

10-Apr