Sfantul Teodot, episcopul Ancirei

Sfantul Teodot a trait la sfarsitul secolului al III-lea si inceputul secolului al IV-lea. A fost episcop al Bisericii din cetatea Ancira Galatei. El ii adapostea pe crestinii prigoniti. Teodot ii ajuta in taina cu toate cele necesare pe crestinii care scapasera de persecutii. Aduna trupurile crestinilor omorati si le ingropa.

In acea vreme, sapte fecioare au fost torturate pentru credinta lor in Hristos, iar in cele din urma inecate intr-un lac. Una dintre ele, Sfanta Tecusa, i-a aparut in vis lui Teodot si i-a cerut sa scoata trupurile lor din lac si sa le ingroape. In urma acestui vis, Teodot a iesit impreuna cu un credincios sa implineasca dorinta mucenitei. Condusi de un inger al Domnului, el a reusit sa afle trupurile fecioarelor si sa le ingroape. Dar acest insotitor l-a tradat pe Teodot judecatorului. Dupa ce a fost supus la mai multe chinuri, a primit mucenicia prin taierea capului.

Troparul Sfantului Teodot, episcopul Ancirei

Indreptator credintei si chip blandetilor, invatator infranarii te-a aratat pe tine turmei tale adevarul lucrurilor. Pentru aceasta ai castigat cu smerenia cele inalte, cu saracia cele bogate. Parinte ierarhe Teodot, roaga pe Hristos Dumnezeu ca sa mantuiasca sufletele noastre.

07-Jun