„Mândria ridică, între noi, ziduri, pe care le cimentăm, folosind cărămizile prejudecăţilor și ale aroganţei. Când Duhul Sfânt vine în inima omului, lucrează smerenia” – PS Ignatie

“Este minunat să simţi că în preajma unui om poţi să te trăiești pe tine însuţi exact așa cum ești, să poţi să te comunici pe tine, cu toate ale tale, cu cele ale lăuntricului tău, să simţi că poţi să trăiești liber, fără să ai sentimentul unei stări de stinghereală. Este atât de binecuvântat și de frumos să stai în preajma unui om care te valorifică și în faţa căruia simţi că tu capeţi valoare.
În contrast cu o asemenea stare și trăire minunată, este atât de greu și insuportabil să stai lângă un om care nu știe să te preţuiască sau care, tot timpul, îţi dă sentimentul că ești vinovat, că ești un nimic și trebuie să depui efort ca să îi poţi deschide inima, să vadă că și tu meriţi atenţie, cinste și iubire.
Este foarte greu să stai lângă un om faţă de care ai impresia că cerșești absolut totul – dragoste, atenţie, bunăvoinţă și, mai ales, înţelegere. Acel mod de relaţionare devine un adevărat iad și, de aceea, nu reziști psihic, clachezi, te simţi zdrobit în relaţia cu un asemenea om, pentru că mândria și egoismul din el sunt cele care ucid, care te pulverizează și te transformă într-un om de nimic.
Să gestionezi în mintea ta acestea și să îţi dai seama că ești într-o relaţie foarte nepotrivită pentru sufletul tău, care te anulează ca om, nu este atât de simplu, mai ales când poate acela, care se comportă în felul în care l-am descris, este un om la care ţii foarte mult și care face parte atât de intim din ecuaţia vieţii tale. În asemenea situaţii, lucrurile se complică foarte tare, și devin o cruce.
Toate aceste lucruri sunt din cauza faptului că în noi este mândria și întotdeauna vrem să fim în centru. Când Duhul Sfânt vine în inima omului, lucrează smerenia, cea care întotdeauna îl pune în prim plan pe cel de lângă noi – nevoile lui, problemele lui, dragostea lui, calităţile lui Aceasta este lucrarea smereniei și acesta este darul smereniei, care este un rod al Duhului Sfânt.
Unde există smerenie, există și înţelegere. Unde există mândrie, nu putem vorbi de niciun fel de cale de comunicare, de niciun fel de posibilitate de a ajunge la sufletul celuilalt.
Mândria ridică între noi, oamenii, ziduri, pe care le cimentăm, folosind cărămizile prejudecăţilor și ale aroganţei, cărămizile unui dispreţ faţă de cei din jurul nostru. Exact așa au vrut cei din Babilon – să ridice aceste cărămizi ale aroganţei, pe care Dumnezeu le-a stopat.
Nu cred că aș exagera foarte mult, dacă aș spune că trăim, în lumea de astăzi, într-un anume fel, o oarecare babilonie. Reușim atât de greu să ne înţelegem unul cu celălalt, începând de la nivel personal – nici măcar pe noi înșine nu reușim să ne înţelegem, nu reușim să comunicăm cu noi înșine. Nu reușim să ne înţelegem nici la nivelul vieţii de familie, nici la nivelul vieţii în societate, între prieteni, sau la locul de muncă. Toate acestea sunt din pricina faptului că, oriunde am fi, căutăm faimă, căutăm să avem un nume, așa cum căutau cei din Babilon.
Unicul nume pe care Apostolii și toţi cei care erau adunaţi în ziua Cincizecimii îl căutau era numele lui Iisus Hristos – nu să-și facă propriul nume sau faimă, ci numele lui Iisus Hristos, în numele Căruia Apostolul Petru a predicat și s-au convertit peste 3000 de oameni, care L-au primit pe Hristos în adâncul inimii lor.
Acesta este darul Cincizecimii, al perceperii și al înţelegerii că Duhul Sfânt este un duh al comuniunii, al comunicării depline dintre noi, oamenii sau, așa cum este numit în textele liturgice – un „duh al înţelegerii”.
Când noi nu reușim să ne înţelegem, trebuie să ne gândim și să conștientizăm foarte limpede că acolo este un alt duh – duhul celui rău, al diavolului, pentru că acela seamănă întotdeauna tulburare, întotdeauna alimentează orice formă de dezbinare dintre oameni, inventează cele mai rafinate forme de a-i ţine pe oameni în conflict, în ură și în stare de ruptură. Este atât de greu să luptăm cu egoismul, când îl descoperim în noi. În momentul în care vedem cât de imensă este mândria în noi, ducem o luptă crâncenă – o „luptă până la sânge”, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Evrei, ca să dezrădăcinăm din noi patima mândriei, care este virusul dezbinării și al lipsei de comuniune dintre oameni.
Duhule Sfinte, Duhul înţelegerii, al unităţii și al comuniunii, vino în vieţile noastre, în casele noastre, în societatea noastră, și fă să dispară orice fel de duh al dezbinării, al rupturii și al neînţelegerii dintre noi!

Articol preluat de pe site-ul
https://episcopiahusilor.ro/ps-ignatie-mandria-ridica-intre-noi-ziduri-pe-care-le-cimentam-folosind-caramizile-prejudecatilor